Statusul tau
Neinscris
Preț
2000 RON
Hai sa incepem!

Învață să execuți machiaje perfecte în cele mai corecte tehnici pentru a începe cu dreptul în meseria de machior fără să îți pară rău că ai ales cursul greșit.

Știu că este un pas foarte important alegerea PRIMULUI CURS DE BAZĂ, atat pentru stima de sine dar și pentru evolutia ta ulterioară in meseria de machior.

Contează foarte mult să îți alegi profesorul cel mai potrivit pentru tine, care să știe sa te învețe meserie!
Un machior bun nu înseamnă ca este și un trainer bun, din păcate în lumea aceasta nu toți sunt făcuți să îi învețe pe alții cat sa atingă potențialul maxim!

Trebuie sa găsești persoana care sa stie sa iți spună într-o manieră LOGICA de ce trebuie sa pui culoarea- unde sa o pui – si cum sa o pui (și asta nu se aplica doar la culori)
Trainerul trebuie sa te învețe pe logica DE CE -UNDE – CUM !

Dacă acesta îți va spune la începători așa: “ și acum punem culoarea in pliu …“…. fără a mai completa cu informații de genul: de ce punem acolo si nu mai sus sau mai jos, cum punem, la ce sa fim atenți, cum ar arata dacă am greși …. si multe alte explicații … apoi acel machior este doar un bun artist NU si un trainer extraordinar!

Și mai conteaza ceva: ce anume din informații trebuie sa îți predea trainerul la cursul de bază!

Toata lumea fuge după tehnici grele însă, incepator fiind, tu ai nevoie sa iti arăt prima dată cum se conduce o mașină de formula 1 ? sau crezi ca este mai normal întâi să te-nvăț sa conduci o masina normală? Sa iti arăt intai cum se porneste, cum bagi in viteza, care sunt semenele de circulatie si așa mai departe…?

Dacă eu, ca trainer, te pun pe tine încă din prima zi de conducere într-o mașină de formula 1 care este probabilitatea să dai direct cu ea in stâlp?
Apoi nu-i de ajuns ca tu să stăpânești la nivel modic acea mașină,tu trebuie să ai capacitatea de a te folosi de caracteristicile acelei mașini la capacitatea ei maximă ….căci altfel NU SE JUSTIFICĂ INVESTIȚIA!
De ce ai cumpara o masină care atinge 200 km/h in 2 secunde dacă tu încă nu ești capabil sa iti coordonezi mișcările la 80 km/oră?

De ce ai vrea sa înveți tehnici grele/avansare la un curs de incepatori cand tu încă nu ai capacitatea de a executa corect aceste tehnici?

Așa și cu machiajul!
Dacă te pun in prima zi să machiezi in tehnici grele de avansare, iar tu esti incepator …. o să faci un mare DEZASTRU! Eu, apoi, o sa trebuiască să intervin in machiajul tău să ti-l repar.. iar la sfarsit tu o sa aplauzi bucuros ca ai făcut un machiaj extraordinar.

Ce aplauzi!? o sa aplauzi o minciuna! pentru ca eu ti-am reparat machiajul iar asta nu inseamana ca l-ai făcut tu! Aplauzi greșeala ta ascunsă sub rectificarea mea, pentru ca doar cu câteva mișcări ale pensulei eu iti pot transforma machiajul in unul corect.

Apoi în câte luni crezi ca o sa fii tu în stare sa reproduci machiajul acela singură?

Da… trebuie sa stii după ce criterii să alegi scoala de machiaj atunci cand vrei sa faci un curs de bază!… asta ca sa nu dai banii degeaba și să aplauzi minciuni!

In marketing exista acest truc: se creează programe de curs stufoase, cu te miri ce denumiri fandosite de genul: machiaj de mireasă, machiaj glowy, machiaj de nasa, machiaj de seara,…. 1001 de machiaje …. adică se prezinta ca si programă de curs machiaje cu nume proprii Ioana, Maria, Elena….

Școala mea nu învață cursanții începători nume proprii… ci învață tehnici!

Eu te voi învăța să mergi cu mașina!
Mai exact cu 3 tipuri de mașini și cu derivatele acestora.
Nu te învăț să conduci pe mașină de mireasă, mașină de seară, mașină botez…. pentru ca asta se referă doar la culoarea caroseriei. Eu te invăț sa mergi cu tipul 1,2 si 3 de mașină, iar culoarea caroseriei devine, pentru moment, irelevantă deoarece culoarea si-o alege clientul.

Ai prins ideea?

Te învăț 3 scheme de machiaj cu derivatele acestora iar tu schimbi culorile, tonalitățile si intensitățile si poți executa 5 milioane de machiaje pe care le poți numi cum vrei tu.
Într-o singură tehnică se pot executa mai multe tipuri de machiaje ,denumite generic in funcție de hue, value si chroma: machiaj de zi, de seara, de mireasa,etc

Mai mult de atat, la mine înveți LOGIC nu prin copiere!

Eu explic, fac scheme si execut demonstrația …iar cursantul pune in aplicare!
Singur! pentru ca trebuie sa vedem, si eu si cursantul,, exact unde se greșește!

După ce execuți machiajul complet, vin eu la tine sa vedem ce ti-a ieșit(evident ca o sa te supraveghez si in timpul execuției). Întâi te las pe tine sa îmi spui unde ai greșit iar dacă nu-ți dai seama voi încerca sa te ajut astfel incat tu sa realizezi singur unde a făcut prostii. Dacă îți voi spune eu direct… atunci nu o să mai înveți niciodată!

Apoi rectifici!
Tu singur!!! …evident doar după ce iti explici si cum ai corecta!După ce ai rectificat greșeala vin eu si iti dau OK-ul ….sau nu. Abia atunci intervin, doar in cazul in care nu ai reușit sa rectifici tu singur greșeala!

Acesta este procesul natural de învățare!

Ca tu sa fii capabil la sfarsitul cursului să execuți MACHIAJE CORECTE DE UNUL SINGUR cu logica si tehnica de execuție învățată la curs!
Pentru ca ce vei face in sala de curs asta vei face si acasă!
Vrei sa aplauzi in sala de curs si acasă sa iti bați joc de clienți?
Cu siguranță nu dorești asta!

Acesta este raportul real : ce faci singur la curs o sa faci si singur acasa. Așa că trage tare sa înveți cât mai multe la curs si mai ales sa execuți corect tehnicile de unul singur fără prea mare ajutor din partea mea.

Eu sunt genul de trainer realist care o sa te incurajeze si o sa te sustina in procesul tău de învățare. O sa te motivez si o sa iti dau încredere in tine, însă nu o sa abuzez plusând cu complimente si drăgălășenii spuse doar ca sa te impresionez..

Eu nu predau, ca să iau ochii la cursanți, tehnici grele si irelevante pentru incepatori doar de dragul de a mă afirma in fața lor. De ce sa arăt ceva extraordinar de frumos, complicat si in trend dacă TU, incepatorule, nu o sa le poți realiza niciodată corect si in timp util la cursul de bază?

Merg pe principiul : decât sa arăt la cursant ceva EXTRAORDINAR DE GREU si cursantul incepator să-l realizeze EXTRAORDINAR DE PROST…. mai bine arată un machiaj NORMAL,PURTABIL si LOGIC pe care cursantul sa il poată realiza CORECT si pe care-l poate îmbunătăți si singur ulterior după ce mai prinde experiență.

Da! la mine faci singur! pt ca până nu greșești tu… nu o sa inveti!… oricât de mult te-as atentiona eu înainte!
Merg pe principiul : ai luat produsul greșit? nu-i problema, mergi mai departe sa vedem ce sa intampla dacă il folosești… ai greșit? foarte bine… data viitoare te asigur ca nu o sa mai greșești pt că creierul tău deja a tras concluzii.

La curs SE ÎNVAȚĂ PRIN GREȘELI ! Cursul este făcut să te facă bun pana la terminarea lui… nu să fii aplaudat fals în timpul lui!

Tehnica de COPY/PASTE (tehnica in care trainerul face jumătate de față si cursantul cealaltă jumătate) predată la incepatori este o tehnică de prădare GREȘITĂ in sensul ca nu dă randament maxim pe lungă durată si nici nu este in beneficiul major al celor care vor sa practice, ulterior, meseria de machior…. sau cel puțin aceasta este părerea mea!

Un cursant incepator nu poate asimila informația in totalitate , doar copiind mișcările trainerului, ca mai apoi sa poată judeca singur un machiaj complet. Poate doar în cazuri rare cand cursantul chiar are calitățile si abilitățile necesare.

EU NU ZIC AICI CĂ NU POATE EXECUTA MIȘCĂRILE SI CĂ NU-I IES BINE….
EU ZIC CA EL, DUPĂ CURS, ESTE POSIBIL SA NU POATĂ REALIZA DE UNUL SINGUR MACHIAJUL PENTRU CA EL LA CURS NU A JUDECAT LOGIC ÎNTREAGA INFORMAȚIE CI DOAR A COPIAT-O

Dau un exemplu.
Dacă eu acum mă duc acum sa invat sa pilotez un avion, iar insturctorul mă învață așa : uite eu apăs pe butonul roșu.. apăsă si tu! acum trag maneta in sus .. acum targe si tu… acum iau codurile astea si le introduc in unghi de 5 grade …acum fă si tu…. si imagineaza-ti mișcările astea timp de 2h. Apoi cu instructorul eu le fac.. si le fac bine… si pilotăm împreună avionul la perfecție. Mai repetăm si in zilele ce urmează aceiași pași (sau poate nu , căci in zilele următoare avem de pilotat alt model de avion) tot pe modelul de imitație si încercam sa cautam referințe pentru a reține cat mai multă informație.

Ok !
Acum urmează ziua cand eu am terminat cursul si vreau sa pilotez singură avionul.
Ce crezi? mai știu pașii ? imi mai amintesc toate detaliile dacă eu înainte doar am copiat?
Cu siguranță imi mai amintesc detalii, dar probabil o sa incurc pașii sau poate o sa omit din ei. Acest lucru se intampla pentru ca eu nu am judecat pașii. Creierul meu nu este in stare sa puna pașii in ordine pentru ca nu a înțeles ca fiecare pas anticipeaza o mișcare următoare care produce efecte.
Ce o sa fac in cazul acesta? O sa trebuiasca sa iau totul de la zero sa citesc in notițe si sa încep sa experimentez singura până imi iese si până înțeleg de ce trebuie sa trag de manetă înainte sa apăs pe buton!

Apoi, dacă trebuie sa  iau de la capăt informatie, unde-i logica? Nu mai bine făceam eu asta la curs? Nu mai bine învățăm corect din prima?

Aaaaaa…. acum parcă ti se pare mai logic si tie , nu? faza asta cu copy/paste la cursul de incapator?

Metoda de predare tip COPY/PASTE la cursul de bază este varianta SIMPLĂ SI RAPIDĂ de execuție… si este folosită , uneori, de trainerii care nu au capacitatea si informația necesară de a învăța pe alții machiaj prin METODA LOGICĂ.
Sau pur si simplu, acești traineri consideră, din varii motive, că este mai ușor si mai avantajos atat pentru ei cat si pentru cursanți

Totuși, hai sa îți spun eu unde merge aceasta tehnica… la avansare! Pentru ca la avansare eu știu să pilotez avionul si vin la instructor doar sa îmi arate cum să il pilotez mai eficient sau sa fac cascadorii. Intai îmi arată el cum se face apoi fac si eu … aici învăț STIL!!!l. Stilul se învață prin copiere !

Majoritatea cursurilor de avansare sunt cursuri in care trainerul iti arată stilul lui de lucru. Îți arată perspectiva prin care el privește machiajul! Cand ajungi la un astfel de curs trebuie intai sa ai si tu propria viziune ca efectul scontat sa fie maxim.

Din păcate, diferenta intre tehnica si stil este deseori confundată.
Din confuzie se nasc si frustrări atunci când, atât trainerii cât si cursanții nu diferențiază materia dedicată începătorilor cu materia dedicată avansatilor.

Ni se pare atât de logic cand unui copil de clasa pregătitoare începi prin a-i arăta literele si cifrele ca mai apoi la liceu să il pui sa calculeze matrici pătratice si sa facă eseuri pe teme literare ….. dar când iti spune trainerul că la cursul de bază , execuția de către cursant a conturingul cremos nu intra in programă …. ASTA NU O MAI ÎNȚELEGI !

Conturingul cremos, la fel ca mult alte elemente si scheme in machiaj, necesită abilități pe care le dobândești la cursul de bază. Ca sa executi un contouring cremos trebuie sa cunosti si sa stăpânești următoarele informații si abilități practice : de ce trebuie aplicat conturingul cremos, care este beneficiul major, unde trebuie aplicat ca si zonă, dacă trebuie sa te abați de la poziționarea anatomică, cu ce formă si păr de pensulă, estomparea prin toate scările de gri, subtonul , direcția de estompare, poziționarea mâinii si unghiul de incidență, corectia eventualelor greșeli apărute in execuție, presiunea mâinii, cantitatea de produs aplicat, tehnică de aplicare, etc.

Eu nu zic că nu o sa poți executa această tehnică la începători … dar nu ti se pare mai corect sa o executi pe baza unor informații concrete … si nu doar din pură coincidență de moment?

Apoi mai este un alt aspect important de care trebuie sa ții cont atunci cand alegi un curs de bază: timpul de desfășurare al cursului.

Acum eu consider că cu cât cursul se desfășoară pe o perioadă mai lungă cu atat mai bine. Ai timp sa treci prin toate greșelile si să implementezi informația. Una este sa auzi informația si alta este sa o si pui în practică de mai multe ori. Experiența cere timp.

Vreau sa trag un semnal de alarmă și asupra timpului petrecut pe zi la curs.
Ai zice ca cu cat mai mult timp cu atât mai bine nu? Da! dar ESTE EFICIENT?
Din punctul meu de vedere:NU!

Sunt trainer de 10 ani! Am la activ peste 1500 de cursanti din care peste 1000 la cursurile fizice … si nu mă laud ….sunt CHIAR NUMĂRAȚI!

Am încercat toate metodele de pe lumea aceasta ca să obțin randament si eficiență si am observat ca rezulatatele cele mai bune sunt obținute cu mai puține ore pe zi si durată mai mare a cursului…. asta la începători!

Motivul este unul simplu: CURSANȚII ÎNCEPĂTORI NU SE POT CONCENTRA MULT! După 2 h deja îi văd cum încep să butoneze telefonul de nu știu cate ori , încep sa mâzgălească pe hârtie, își rod unghiile si nu mai sunt 100% atenți.

Este ca si când iti este sete iar eu in loc sa iti dau sa bei apă cu cana, iti torn cu butoiul apa pe gat si nu tin cont de câtă apă poți tu sa bei deodată.
Cât se duce in stomac si cât se varsă pe langă?

Lăsând la o parte filtre precum prețul, data de începere sau ora la care se desfășoară cursul, am observat ca foarte mulți pasionați de machiaj aleg cursul de începători in funcție de nr de cursanți cu care împart cursul . Deci, tind sa leagă cursuri individuale decât cursuri cu grupa in care sunt mai multi participanti.

Ei bine aici este în fct de plăcerea celui care alege… DAR …
Eu o gândesc așa: de ce vrei individual la cursul de bază? Care este avantajul major?
Răspuns: poi trainerul are timp de mine!
Cum adică timp? Timpul petrecut de trainer langa cursant este același pentru toți!

Nu am stabilit noi înainte care este cea mai eficientă metodă de predare? Chiar si la individual…. eu voi explica si tu vei executa. Nu-i ca si cand te iau in brațe si lucram amândouă cu mâna pe pensulă ca sa necesite timp mai mult pentru fiecare!
Apoi ce explic in fața unuia singur… nu este același lucru ca atunci cand explic in fața a 5 persoane? sau celelalte 5 iti fura din informației si la tine ajunge mai puțină?

Apoi faza cu trainerul care mulează pe nevoia mea? Care nevoie? La incepatori nu e ca la avansare…. La incepatori exista niște pași ce trebuie explicați si aplicați de toți in același timp. Programa pentru incepatori este UNA! Cum este programa pentru dobandirea permisului de conducere unde toți trebuie sa facem si să învățăm același lucru.
Te deranjează că experimentează mai mulți in același timp cu tine?

Sau crezi că atenția trainerului nu se mai concentrează 100% pe tine si pe nevoia ta?
Aici poate ca este un pic de adevăr, pentru ca poate sunt traineri care nu se pot concentra la mai mult de un cursant odată.
Nu este cazul la mine! Am atata experienta acumulata încât nu trebuie sa stau băgată in sufletul tău ca sa imi dau seama când greșești
!

In fine… aici fiecare alege pentru el.

Dar prietenește vorbind, cursul cu grupa LA MINE LA ȘCOALĂ îl consider mult mai eficient decât cel individual in condițiile in care nu există alte impedimente.

Vreau sa detaliez un pic părerea mea.

In primul rand gandeste-te ca la un curs individual tu ai un model pe care poți întâlni un nr finit de observații sau greșeli.

Dar ia gândește-te câte chestii ai de invățat si din experiența colegilor tai. Poate ceilalți aduc modele la practică cu te miri ce situații interesante de arătat, sau poate tu greșești la o etapă si colega la altă etapă. Inveti din greselile colegilor plus din greșelile tale. Pentru ca eu chem toți cursanții să vadă greșelile colegului atunci cand este ceva foarte interesant …. AȘA ÎNVEȚI mai MULT decât de unul singur.

Cand eram la început mă duceam la masterclass-uri si le cumpăram cursul cu tot cu partea de practică. Nu vroiam neapărat să exersez ci eram șmecheră si stăteam in spatele trainerului. Astfel că de fiecare dată si când el trecea pe la fiecare cursant să ii explice unde a greșit …. acolo eram si eu ca sa fur cat mai multă informație. Adica mai vedeam in plus greseli de care stiam ulterior să ma feresc si pe care , probabil si eu le-aș fi facut la un moment dat.

Si uite așa plecăm acasă cu informații din greșelile mele dar si cu informații din greșelile altora.
1-0 pentru mine!

Să ne înțelegem, nu am o problema cu individualul, căci am si eu curs individual de bază unde sunt doar eu si cursantul …..dar prietenește recomand cursul cu grupa dacă nu sunt alte inconveniente.
.

Acum o să aduc in discuție MODELELE.

Ei bine aici zic așa: modelul pe care practici ti-l aduci tu!
Asta pentru ca sa ai libertatea de a alege singur tipul de persoane pe care dorești sa inveti machiaj.

Si mai fac asta dintr-un motiv: știu că vei aduce majoritar fete normale! Ba chiar unii cursanți, mai spre sfarsitul cursului, își aduc ca model mamele sau bunicile pentru că vor sa aplice cunoștințele si pe ten matur!

In cazul in care nu gasesti modele incercam sa iti gasim noi. Fete normale!

Acum am văzut ca se practică treaba asta cu MODELE EXTRAORDINARE la cursul de bază . Fix din acelea care au ten perfect, sprâncene perfecte, ochii buni de machiat, pilele ferma, buze, nas …. si care mai știu și să pozeze.

Ceea ce nu e rău pentru școli.
Pt ca școlile se vor promova ulterior cu pozele de la cursul de bază lăsând să se înțeleagă ca meritul machiajului extraordinar este al cursantului si al trainerului …. ceea ce nu este de fiecare dată adevărat.

Dar eu zic așa: cand modelul este frumos si simetric, oricat de greșită ar fi tehnica de execuție a machiajului…. ei bine… tot frumos o sa se vadă si in poze. Asta nu din meritul tău sau al trainerului ci din meritul modelei si al pozei care este făcută de la distanță.

Se mai intervine si cu un edit micuț si gata machiajul.
Aplauze pentru nimic!
Cursantul plecă așa cum a venit! Scoala își culege laude!

Plus ca sa fim serioși: cate cliente o sa ai tu la machiaj ,sâmbăta si duminica, care o sa arate ca cele de la curs, perfecte si ușor de machiat? îți zic eu …. nici 10%

De ce sa inveti machiaj pe ceva perfect cand tu trebuie sa inveti machiaj de corecție pe om normal pt acela va fi clientul tău ulterior.

Știi câți se dau mari ca au făcut cursuri in care au învățat machiaje extraordinare si tehnici grele si cand au fost puși in fața clientului de weekend au dat-o in bară ? MULȚI!

De unde știu? Pentru ca sunt fix aceia care vin la mine sa faca cursul de bază după 2-3 ani de la primul curs de bază făcut in alte părți.

Sunt fix aceia care nu sunt nici pe jos nici in căruță. Nu se potrivesc nici la avansare si nici la incepatori. Sunt între lumi.Pentru ca au făcut un curs de bază bazat pe beneficii de moment si nu pe beneficii de lungă durată.

Cursul de bază se alege după criterii de randament!

Tu dai bani ca profesorul sa fie capabil sa te învețe să execuți un machiaj FULL FACE de unul singur si intru-un timp rezonabil!

Eu garantez urmatorul timp de lucru pentru un machiaj cap-coadă executat exclusiv de catre cursant : 1h pentru cursul de 4 saptamani si 1h30min pentru cel de 2 saptamani.

Eu știu ca ofer cursanților informații de calitate pentru ca sunt foarte mulți care mă sună sa imi spună cât de apreciati si lăudați au fost de alți traineri (pentru informațiile si pentru tehnica curată de lucru pe care le afișează ) când au participat la cursurile lor de avansare, avand la activ doar cursul cu mine.

Revenind la criteriile după care îți alegi cursul de bază .

Trebuie sa ai in vedere si experienta trainerului si sa vezi cati din cursantii lui machiaza, acesta ar putea fi o statistică relevantă!
Eu am cursanti care la randul lor sunt traineri!
Asta spune MULTE!

Da! oricine iti poate arăta cum se pune o culoare in plus! Chiar si cursantul meu care a terminat cursul de 4 saptamani, chiar în ultima zi de curs, poate sa ii arate unui alt cursant care se află in prima zi …. cum se pune culoarea in pliu!

Dar o va face ca mine? Randamentul pe viitor va fi același?

El ii va oferi soluții pe moment!
Eu ii ofer soluții cu care se va putea descurca si singur in viitor când se va intalni cu situații cu care nu s-a mai intalnit!

Eu ii ajut in avans!
Eu nu iti pun in mână un PEȘTE FRUMOS si nu te fac să crezi ca l-ai prins singur.. Eu iti dau undița si te învăț să pescuiești!

Eu postez foarte rar poze cu machiaje executate de curanti incepatori pentru ca machiajele lor arată fix ca tine in prima zi de conducere. Dar si cand postez, postez poze MACRO si needitate unde se vede exact capacitatea lor de lucru!
Nu fac poze portret la modele perfecte! Pentru ca nu aia este realitatea si nici nivelul trainerului sau al cursantului!

Sunt uimită când văd postari de genul: machiaj realizat de cursant incepator! si acolo văd, de fapt, un machiaj in tehnici de avansare executate aproape perfect!
Stai așa!
Unde-i minciuna?
Poi dacă cursantul incepator a machiat asa in prima zi de curs înseamnă ca ,tu, ca trainer ești cam depășit ! Sau înseamnă că cursantul depășește trainerul si nu se află la cursul potrivit!

Din peste cei 1500 de cursanți incepatori ai mei nu stiu dacă 10% din ei au machiat la fel de frumos, corect si greu cum machiaza , CULMEA, alți cursanții văzuți in diverse postari de promovare pe rețelele sociale.

Iti spun eu cum machiaza cursantii in primele 2 saptamani : binișor,nu excelează si este posibil sa aibă si greșeli!
Este perfect NORMAL!Fac machiaje de incepatori!
ACEASTA ESTE STATISTICA REALĂ! Aceste este procesul natural!
Nu s-a născut nimeni învățat si fară greșeală!

Dacă vedeți altceva …. înseamnă : ca acel cursant are talent extraordinar, ori trainerul a intervenit si a rectificat machiajul … sau …s-a executat după tehnica copy/paste.

ACESTEA FIIND SPUSE … DACĂ REZONEZI CU CE AM EXPLICAT EU MAI SUS atunci citește in continuare programa cursului.

Dacă nu … pierderea ta… ne vedem peste câțiva ani când, probabil, o sa vi la mine si o sa regreti ca nu ai făcut alegerea corecta din prima.

Eu nu vănd IMAGINE eu vand REALITATE!

DESFĂȘURAREA CURSULUI

Conceptul cursului de baza a fost realizat pentru o durată de 2 saptamani de luni -vineri de la 17:30 – 19:30
Sfătuiesc persoanele care doresc sa facă o meserie din asta sa aleaga cursul de 4 saptamani.

Varianta de curs cu durata de 2 saptamani este potrivită pentru cei care fac naveta sau pentru cei care vor intai sa vadă despre ce este vorba in machiaj ca apoi sa se decidă dacă se regasesc in aceasta meserie.

Dacă ai ales cursul de 2 saptamani si dorești sa prelungesti pana la 4 saptamani atunci poți achita diferența.

Beneficiul major pe care nici o alta scoala nu il oferă: GARANȚIA BANILOR ÎNAPOI !!!

Oricand poti renunța la curs, evident cu motive bine întemeiate legate de mine sau de curs, iar eu iti dau banii înapoi.
Evident ca această opțiune este valabilă pană la jumătatea cursului, pentru a nu exista abuzuri.

Nu are rost sa faci un curs de machiaj care nu este pe placul tau, ne-am chinui amandoi.

Apoi, ce predau eu este o prestare de servicii iar tu nu ai de unde sa stii daca acest serviciu ti se potrivește.

In cazul in care din diferite motive lipsesti o zi de la curs, nu-i nicio problemă,însă nu nu mai poți recupera ziua pierdută.

CE bonus primești:
1.un set de pensule cu care sa lucrezi in timpul cursului, si care ulterior ramane al tău – valoarea pensulelor este de app 200 lei
2. 20 de pigmenti AMA in valoare de app 400 lei
3. peste 40 de materiale video ce contin teorii si demonstratii in valoare de 900 lei

Deci in total primești un BONUS in valoare de 1500 lei.

Cursul este alcătuit din două părți cea teoretică si cea practică.

PARTEA TEORETICĂ ONLINE CONȚINE

  • Domenii adiacente -influența altor meserii
  • Poziționare si evaluare realistă in piață – evaluare si autoevaluare.
  • Avantajele si dezavantajele meseriei de machior – responsabilitatea este punctul sensibil ce poate destabiliza imaginea unui profesionist
  • Starea ta de spirit si zona de confort – atitudinea si comportamentul fata de client
  • Pozitia corporala corecta a machiorului in raport cu clientul
  • Reguli de igienă – sănătatea clientului pe primul plan
  • Spațiul fizic de desfășurare al activității . Avantaje si dezavantaje.
  • Contaminarea produselor – cum sa iti protejezi produsele
  • Temperatura de culoare – cum iti influențează becurile machiajul si care este lumina potrivită pentru fiecare tip de eveniment la care se va duce ulterior clientul
  • Luminile de la bancul de lucru – lumeni , temperatura de culoare , wati
  • Roata culorilor – culori primare,culori complementare, diferenta dintre tonuri si nuante,culori calde si reci. Principiul de alterare. Formula de culoare
  • Armonia culorilor – principii de alegere si combinare a culorilor in funcție de preferința clientului. Scheme basic de culoare.
  • Sistemul de valori al lui Muncell – ce inseamna hue, value si chroma si cum se aplica acestea in machiajul de salon
  • Scara de gri- cea mai importantă valoare la care se raporteaza întreaga schemă de machiaj
  • Principiul de interactiune al culorilor – manipularea si influentarea vizuala prin culoare. Cum este perceput machiajul in funcție de mediul de culoare din proximitatea lui.
  • Metode teoretice – Cum se aplica, in salon, principiul de influentare vizuala prin culoare
  • Reflexia culorilor – cum îmbrăcămintea machiorului influențează clientul dar si cum se reflecta culorile in machiaj
  • Blick- elementele vizuale bazate pe culoare, ton si intensitate ce influențează comportamentul privitorului.
  • Structura craniului – stabilirea zonelor naturale de umbra si volum
  • Proporții faciale ideale – măsurători teoretice ale craniului perfect simetric
  • Fețele feminine si fețele masculine– elemente specifice predominante fiecărei categorii
  • Ce înseamnă conturingul – valoarea reala la care poate fi aplicat
  • Cele 4 axe orizontale la care se raporteaza execuția conturingului
  • Forme de fețe – tipul de fata considerat perfect si schema logica de clasificare a fețelor
  • Corectia feței – execuție realizata prin Highlighting si Conturing
  • Corectia feței realizată prin par, haine si accesorii – greșeli majore de evitat
  • Corectia nasului – conturing in funcție de forma, lățime, lungime
  • Schema logica a sprancenelor – tehnica de deductie pe axe, logica de intensitate, forma si textura
  • Forma sprancenelor si in raport cu forma fetei- alegerea corecta a combinației ochi-fata-sprancene
  • Corectia buzelor – clasificare in functie de marime, forma si asimetrii
  • Cele patru valori de tonalitate pe care se construiește schema de machiaj
  • Tipuri de pensule pentru incepatori si cum se folosesc
  • Cele trei scheme de baza la nivel de incepator pe care se construiește orice tip de machiaj plus derivatele acestora. Diferenta intre tehnica, tip si stil de machiaj. Interpretarea machiajului de zi, seara, mireasa, smokey, etc.
  • Poziționarea corecta a pensulei in pliu, presiune si mișcare
  • Stratificarea culorilor si saturatia bazei – de ce se strange fardul in pliu
  • Alegerea corecta a temperaturii iluminatorului in funcție de tipologia cromatică a clientei
  • Estomparea culorii in piele si alegerea corecta a tonalitatii
  • Blendingul între doua culori, stratificarea a 3 culori in pliu si regula primei culori ce atinge pielea
  • Tipuri de ten si problemele la nivelul acestuia – limitarea atributiilor unui machior
  • Pasii corecti de aplicare a cremelor in funcție de puterea de hidratare
  • Ordinea in care se aplica produsele tinand cont de interesul clientei
  • Pregatirea tenului – pasii corecti de la demachiere la hidratare
  • Alegerea corecta a fondului de ten -clasificarea in functie de subton si textura
  • Tehnici de aplicare a fondului de ten – pensule vs buretei
  • Compromisuri si greșeli in alegerea fondului de ten – zona de testare
  • Factorii ce influențează rezistența fondului de ten – machiajul ochilor înaintea machiajului feței sau invers?
  • Introducere in tehnica de avansare – corectia pe axe
  • Tuș – tehnica de execuție in 3 pași
  • Clasificarea ochilor in fct de marime, forma, pozitie
  • Axele ascendente si descendente

 

PARTEA PRACTICA IN SCOALA CONȚINE
saptamana 1
ziua 1 – teorie si stabilirea limbajului comun

ziua 2 – demo TEORIE + Demo Tehnica 1 – conceptul predominant ce stă la baza machiajelor naturale sau purtabile de zi.

ziua 3– practică unul din stiluri la alegere pe tehnica 1
Reguli de igienă
Poziționarea corecta in raport cu clientul
Demachierea si pregătirea tenului
Pașii in machiaj stabilirea conceptului de pregatire a bazei
Corectia minimă a sprancenelor.
Aplicarea bazei si linia de corecție.
Conceptul de estompare curată pe zona de volum si trecerea prin toate scările de gri.
Exercițiu de poziționare corectă a pensulei in pliu , presiune, directie si formă
Greșeli si corecție de pete.
Logica de aplicarea culorilor pe pleoapa mobilă in funcție de regula de distribuție de culoare.
Aplicarea fondului de ten cremos- reguli si greșeli
Aplicarea iluminator-blush-contur in texturi uscate.
Cum aplici corect mascara fără risc de contaminare.
Autoevaluare

ziua 4 – TEORIE + Demo Tehnica 2 – conceptul machiajelor pe verticala pe tonalitati inchise, predominat de tipul machiajelor de seară – implementarea informațiilor din zilele precedente

ziua 5 – practică la alegere din orice stil bazat pe tehnica 2
Demachierea si pregătirea tenului.
Corectarea sprancenelor.
Logica de execuție a tehnicii 2 in una din variantele: o singura scara de gri, doua tonalitati, tehnica culorii de legatura.
Alegerea culorilor in functie de combinarea scarilor de gri
Saturatia pleoapei mobile si tehnica de aplicare a celei mai închise tonalități
Poziționare si încadrarea culorilor pe verticala.
Soluții de evitare si corectare a eventualelor greșeli.
Îmbunătățirea tehnicii prin aplicarea pigmentilor.
Aplicarea fondului de ten peliculogen- reguli si greșeli
Contouring uscat in fct de forma feței

saptamana 2
ziua6 – TEORIE + Demo Tehnica 3- predominant cea mai cerută tehnică de machiaj de către mirese , tuș si aplicarea genelor.

ziua7 – practică la alegere in orice stil bazat pe tehnica 3, tuș si aplicare gene
Demachiere
Schema aplicarii culorilor pe orizontală
Blendingul a doua culori – reguli de imbinare corecta in funcție de tonalitate
Proporții ideale de poziționare
Alegerea corecta a marimii si formei pensulelor in fct de tonalitatea culorii alese
Corectia zonei inferioare de volum
Aplicarea de tonalitate in radius
Tehnica de legatura si estomparea curată între zona de pleoapă inferioară si cea superioară
Tehnici de estompare si corecție cu ajutorul texturilor cremoase
Tuș si regula de aplicare in 3 pași fără a depăși regula de pliu
Aplicarea genelor false buchetele

ziua8 – practică – îmbunătățirea tehnicilor prin elementele de interes ale pliului , coltului intern si a zonelor de volum si transformarea lor in machiaje de avansare, tus si aplicare gene
Pigmentii si puterea lor in regula de blending
Tusul si aplicarea lui peste regula de pliu
Zonele de interes in raport de textura , hue, value si chroma
Tehnici de aplicare a pigmentilor in fct de efectul vizual dorit
Introducere Tehnica de Highliting si Conturing

ziua9 – practica tehnica de alungire si semicorectie pe orice pleoapa, tus si aplicare gene cu rol de corecție
Tehnica de semicorectie
Alungirea zonei de estompare
Efectul de lifting
Forma si direcție
Cele doua tehnici de aplicare a concealerului
Camuflare vs corectie de culoare
Introducere in tehnica de avansare
Lucrul punctat zona de umbra
Zona de dinamică
Axele ascendente si descendente
Caracteristicile punctului de imbinare

ziua10 – practica -machiajul in fct de cerința clientului – tehnici psihologice si canale de comunicare
Aplicarea cunoștințelor in fct de preferința clientului
Reguli de comunicare
Elemente de evaluare
Starea de confort si disconfort – citirea clientului
Situații neplăcute in machiaj

Înmânarea diplomelor de participare.

Pentru cei care doresc diploma autorizata taxa de examinare este de 200 lei si se plateste in ziua examenului. Data examinarii va fi comunicata inainte cu 3 zile.
Acte necesare pt obtinerea diplomei:
-copie buletin
-copie certificat nastere
-copie certificat casatorie (daca este cazul)
-copie diploma studii (minim 8clase absolvite) sau adeverinta
-adeverinta medic de familie : apt curs machiaj pt SC AMA BY LORENA VILCU CIOBOATA SRL

Observatii! Programa cursului poate suferi modificari in timp.. Aceste modificari pot sa lipseasca sau sa nu fie adaugate in programa mai sus mentionata. Programa este adaptata in functie de nivelul fiecarei grupe si pote sa difere de la o serie la alta. In cadrul cursurilor pot preda, pe langa Lorena , si alti  traineri in fct de specializarea fiecaruia.

Materialele video online sunt disponibile pentru vizionare dupa cum urmeaza :

    • instant la plata integrala a cursului
    • incepand cu prima zi de curs la varianta de plata in rate

Metode de inscreiere la curs:

  • plata integrala online cu cardul aici pe site (dupa efectuarea platii te rog sa ma suni la 0763.213.303)
  • telefonic la 0763.213.303 pe baza unui avans

Se poate plati in RATE ? DA: se achita un avans de 500 lei pt rezervarea locului iar restul de bani se achita pana in ultima saptamana de curs.

In cazul in care ai efectuat plata integrala pe site te rog sa ma suni la 0763.213.303.

$69

Minti Makeup

$69

Artistic Makeup New